sâmbătă, 31 martie 2012

11. ELEMENTE DE TEHNOREDACTARE

III OPERAŢIUNI CONSECUTIVE ELABORĂRII

11. Elemente de tehnoredactare

În afară de problemele de conţinut, de care ne-am ocupat până acum, importantă este şi grafica disertaţiei. În acest scop, sunt necesare câteva operaţii, numite îndeobşte de tehnoredactare, adică de aşezare a textului în pagină. În principiu, disertaţia este caracterizată de sobrietate nu doar în limbaj, ci şi în expresie grafică, astfel că se vor utiliza formate standard.
Programele de calculator ne ajută pe tot itinerarul elaborării lucrării şi în mod deosebit în ceea ce priveşte grafica. Astfel, programele de editare ne permit orice aşezare în pagină a textului. Partea activă (scrisă) a paginii poate avea dimensiunile dorite, iar titlurile sau subtitlurile (intertitlurile) pot fi poziţionate central sau la început de rând. Totodată, rândurile pot fi aliniate la ambele capete (aliniere forţată), sau doar la cel din stânga.
Pentru chestiunile specifice de grafică, cel mai nimerit lucru ar fi să începem prin a verifica dacă în facultate există un ghid pe care l-am putea utiliza ca model. Faţă de sugestiile pe care le facem în rândurile următoare, prioritate au uzanţele din fiecare universitate.
În ţările anglofone există aşa-zise manuale de stil (de fapt, norme de redactare şi tehnoredactare), a căror utilizare reprezintă un scut defensiv împotriva unui eventual examinator care ar putea critica disertaţia din punct de vedere al manierelor grafice. Cele mai cunoscute manuale de stil sunt intitulate American Psychological Association (APA), Modern Language Association (MLA) şi Turabian (sau Chicago).
Iată câteva recomandări privind tehnoredactarea.

Pregătirea materialelor. Hârtia utilizată trebuie să fie albă, de bună calitate şi cu dimensiuni standard (A4 – 297 x 210 mm). Întreaga lucrare se scrie pe hârtie de aceeaşi nuanţă şi calitate (din acelaşi pachet). Copiile trebuie să fie curate, nepătate şi fără corecturi (nici din cele făcute cu fluid de corectare). Filele de dimensiuni mari (pentru hărţi, planşe, grafice, diagrame), vor fi reduse ori de câte ori e posibil, pentru a se potrivi cu mărimea standard. Când aceasta nu e posibil, foile mai mari se împăturesc lăsând o margine de legare de cel puţin 50 mm în stânga. Muchiile exterioare ale foilor împăturite trebuie să cadă cu 10 mm în interior faţă de marginea filei pe orizontală. Împăturirea se face cu grijă pentru a nu rămâne la urmă foi neîmpăturite care vor fi tăiate în bucăţi la tăierea marginilor în vederea legării. În ceea ce priveşte fotografiile, copii de calitate se obţin cu ajutorul unui aparat foto digital sau utilizând un scanner.
Imprimarea. Filele disertaţiei se imprimă pe o singură parte, iar o imprimantă laser asigură o bună calitate a lucrării, cu un contrast consistent pe cuprinsul întregului document. Dacă pe parcursul redactării, pentru a distinge textul nostru de extrase sau parafraze, utilizarea a două sau a mai multor culori e chiar recomandabilă, textul versiunii finale va avea o singură culoare – neagră. Imprimarea policromă nu e recomandată întrucât la fotocopiere sau microfişare culorile apar ca umbre cenuşii. În cazul desenelor, este preferabilă utilizarea de linii punctate sau întrerupte, eventual de grosimi diferite, pentru distingerea diferenţelor.

Spaţierea. De obicei, textul se spaţiază la un rând şi jumătate, dacă instrucţiunile universităţii nu prevăd altfel. Se mai practică şi spaţierea la două rânduri, dar, la această distanţă, cuvintele par pulverizate, iar aspectul paginii este mai puţin estetic. Nerecomandată este şi scrierea la un rând a textului principal, îngreunând lectura din cauză că literele din rândul de jos pot începe să le atingă pe cele din rândul de sus, iar ochiul trebuie să facă un efort mai mare pentru a distinge formele. Excepţie fac citatele lungi, care se scriu la distanţă de un rând şi nu se închid în ghilimele. Alt tip de spaţiere se referă la marcarea paragrafelor, care se separă de textul precedent şi următor printr-un rând liber. La fel, titlurile şi subtitlurile se separă de text cu un rând liber înainte şi altul după.
Să mai adăugăm aici că fiecare capitol va începe pe o pagină nouă.

Marginile au rolul de a direcţiona privirea spre centrul paginii. În general, lăsăm 20 mm pe laturile de sus, dreapta şi jos. Pentru legare, e necesar să lăsăm 30 mm în stânga. Un alt rol al marginii de jos este de a integra un eventual rând răzleţ, chiar dacă spaţiul rămas se va micşora.
Alinierea e necesară la marginea stângă, cea dreaptă poate fi nealiniată, întrucât forma zimţată face mai uşoară găsirea rândului următor. Instrucţiunile unor facultăţi prevăd alinierea forţată (justify) stânga şi dreapta.
Titlurile se centrează în pagină (pe orizontală), în schimb textul nu.

Fragmentarea inestetică a textului. Există două situaţii tipice de fragmentare ce dau un aspect inestetic al textului: când avem un rând răzleţ la început sau la sfârşit de pagină, precum şi în cazul continuării pe pagina următoare a unor tabele, situaţii ce trebuie evitate. Astfel, când paragraful se sfârşeşte la începutul paginii următoare, trebuie să aibă cel puţin două rânduri de text, căci pot apărea pagini cu ultimul şi singurul rând al paragrafului în partea de sus, ca o continuare a textului din pagina precedentă. O astfel de situaţie se evită uşor, continuând rândul răzleţ pe partea de jos, a paginii precedente, spaţiul permiţând acest lucru. Se pot trece chiar două rânduri în spaţiul de 20 mm din partea de jos a paginii, pentru a evita astfel de situaţii inestetice.
În altă ipostază similară, un rând la început de paragraf poate apărea singur la sfârşitul unei pagini. În aceste condiţii, paragraful va începe în partea de sus a paginii următoare (chiar dacă spaţiul alb al marginii de jos devine mai mare). De asemenea, intertitlurile din partea de jos a paginii trebuie să aibă minimum două rânduri de text sub ele. Dacă un titlu sau un subtitlu (intertitlu) rămâne singur (răzleţ) în partea de jos a paginii (şi în cazul că e urmat de un singur rând de text), se trece pe pagina următoare, chiar dacă spaţiul rămas e ceva mai mare decât de obicei.
Şi tabelele trebuie să fie astfel aranjate încât să intre pe o singură pagină, fără continuare în pagina următoare. La fel se procedează şi în cazul unei note bibliografice, evitându-se fragmentarea ei prin continuarea pe pagina următoare.
Există şi comenzi de calculator care simplifică aceste operaţii în sensul că putem mări sau micşora aproape insesizabil distanţa dintre rânduri (în programul Quark Xpress, de exemplu).
O fragmentare inestetică poate avea loc şi la titluri (sau subtitluri) atunci când se scriu pe două sau mai multe rânduri.
Exemple:
Alcătuirea planului, organizarea şi
structurarea materialului
(greşit)
Alcătuirea planului,
organizarea şi structurarea materialului
(corect)
În principiu, e bine ca fragmentul de pe un rând al titlului să aibă înţeles propriu, iar rândul să nu se sfârşească cu o prepoziţie sau conjuncţie.

Numerotarea paginilor. Întocmirea cuprinsului (tabla de materii) e bine să fie lăsată la urmă deoarece necesită o confruntare cu paginaţia din text. În lucrările clasice, tabla de materii este prevăzută cu titlurile capitolelor sau secţiunilor aliniate la stânga, iar numărul paginii cu care începe acel capitol este aliniat la dreapta, intervalul dintre ele fiind completat cu o linie punctată. În lucrările de dată mai recentă, numărul de pagină se trece la un interval de două spaţii albe urmat de o linie oblică (slash) după titlul de capitol sau secţiune (sistem adoptat şi în prezenta lucrare).
Toate paginile trebuie numerotate, deşi nu toate numerele de pagini sunt afişate. Paginile care preced textul principal (secţiunea preliminară: cuprins, prefaţă, rezumat, mulţumiri etc.) se numerotează cu cifre romane mici (ii, iii, iv, v etc.), foaia de titlu contând ca i, dar numărul rămânând neafişat. La toate paginile care urmează se folosesc cifre arabe (1, 2, 3 etc.), numerotându-le consecutiv până la sfârşit. Numărul fiecărei pagini de text se plasează în aceeaşi poziţie la toate paginile astfel încât să permită tăierea marginilor la legare. Unii recomandă plasarea numărului de pagină în colţul din dreapta sus, aliniat cu marginea din dreapta cu un minimum de loc liber de 10 mm de la marginea de sus a paginii. O metodă acceptată pentru poziţionare este plasarea numerelor de pagină centrate la cel puţin 10 mm de marginea de jos.

Mărimea şi tipul de literă (fontul). Textul principal se scrie cu caractere de mărime 12 (puncte tipografice), confortabile pentru citit în situaţia celor mai mulţi oameni. Excepţie fac citatele mai lungi, şi notele de subsol (infrapaginale), care se imprimă cu caractere de mărime 10. Titlurile şi subtitlurile se scriu cu litere ceva mai mari (14 până la 18), dimensiunea având şi rol de evidenţiere şi de accentuare a importanţei. Sensibil mai mari (36 - 48) sunt literele utilizate pe foaia de titlu cât şi pe coperta lucrării.
În ceea ce priveşte tipul de literă, există fonturi sobre: Times New Roman, Time, Rom Galliard ş.a., precum şi fonturi excentrice: san-serif. Sobrietatea ce caracterizează disertaţia nu lasă loc pentru experimentarea unor fonturi extravagante, cu funcţie decorativă. Astfel de fonturi trebuie evitate; ele nu îmbunătăţesc lucrarea, ci distrag atenţia cititorului de la problemele de conţinut. Aşadar, acelaşi tip de caractere (fonturi) trebuie utilizat la tot textul principal.
Excepţie de la această regulă fac situaţiile în care sunt necesare evidenţieri în text. Atunci folosim caractere cursive (italice). Evidenţierile prin caractere aldine, adică îngroşate (bold), precum şi prin subliniere au un efect de supra-accentuare, motiv pentru care se folosesc doar la titluri. Un efect similar au şi caracterele MAJUSCULE, în plus, sunt mai greu de citit, deoarece îşi pierd forma şi devin un bloc.

Paragraful începe după un rând despărţitor faţă de textul care îl precede, rolul său fiind de a ne încuraja să parcurgem mai uşor acea porţiune de text, comparativ cu un bloc compact, de o pagină. Un text de una-două pagini fără rânduri libere pare înghesuit, fapt ce creează o opinie negativă cititorului.

Alineatele se evidenţiază printr-un spaţiu liber de circa un centimetru la începutul primului rând. Tastatura calculatorului este prevăzută cu o tastă specială (tab) care marchează alineatul.
Excepţie fac citatele lungi, care se scriu separat, cu un rând liber înainte şi altul după citat, cu dublă spaţiere faţă de marginea din stânga a colii de hârtie şi cu caractere mai mici (de 10 puncte). În acest caz, citatele nu necesită închiderea în ghilimele.

Graficele, schemele şi diagramele prezintă informaţia din text sub formă vizuală mai accesibilă şi vor fi desenate special pentru lucrarea de licenţă. E bine ca fiecare figură să fie cât mai autonomă posibil, adică să aibă atât titlu, cât şi explicaţii, întrucât atrage atenţia şi celor ce doar răsfoiesc, nu citesc lucrarea. De aceea, în partea de jos se adaugă o succintă legendă, pentru a-l ajuta pe cititor să interpreteze figura fără a citit textul. Tabelele, ecuaţiile şi semnele distinctive utilizate în planşe şi grafice ar trebui culese la calculator. La desenarea planşelor, se utilizează instrumente potrivite pentru a ne asigura că au claritate adecvată şi contrast.

Legarea lucrării se face în tipografii, unde sunt compartimente specializate, asigurând un aspect estetic al lucrării finalizate. Numărul de exemplare este cel stabilit de facultate (de obicei trei exemplare, din care unul pentru autor).

Foaia de titlu este un element tehnic cu următorul conţinut:
1. Denumirea universităţii, a facultăţii şi a catedrei
2. Titlul (şi subtitlul)
3. Nivelul de susţinere (licenţă sau masterat)
4. Prenumele şi numele candidatului
5. Prenumele, numele şi gradul didactic al conducătorului ştiinţific (dar care nu se menţionează pe copertă).
6. Anul susţinerii lucrării
(Reproducem un exemplu de foaie de titlu în Anexa 3)
Notă. Conţinutul şi forma foii de titlu şi a copertei diferă de la o universitate la alta, astfel că necesită consultarea unor eventuale instrucţiuni sau a unui model de lucrare elaborată în anul precedent.
Plasarea potrivită a paginilor. Exemplarele disertaţiei trebuie să includă următoarele componente în ordinea enumerată:
1.Coperta
2.Filă albă la început
3.Foaia de titlu (coperta interioară)
4.Tabla de materii
5.Mulţumiri (prefaţă sau cuvânt înainte) – opţional
6.Rezumat (150 de cuvinte pentru teza de masterat)
7.Lista tabelelor
8.Lista figurilor
9.Glosar (terminologie) – opţional
10.Textul propriu-zis
11.Referinţe
12.Anexe (note, tabele, chestionare…)
13.Filă albă la sfârşit
14.Coperta

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu