sâmbătă, 31 martie 2012

REDACTAREA UNITATILOR DE COMPOZITIE

Redactarea unităţilor de compoziţie

Paragraful. Precum lucrarea în ansamblu, şi paragraful, ca „unitate de compoziţie” [30] urmează să fie unitar, logic organizat şi coerent.
Unitatea este o caracteristică definitorie a paragrafului. Un paragraf unitar este acela în care tratăm o singură idee principală, iar toate frazele – de susţinere sau de detalii – se referă la acea singură idee. Dacă paragraful conţine una sau mai multe fraze care nu au legătură cu ideea principală, atunci spunem că acel paragraf este lipsit de unitate, sau conţine fraze străine de subiect.
Ca regulă empirică, un paragraf logic organizat începe cu fraza principală (sau „fraza-subiect”), adică fraza ce conţine ideea principală, în care se comunică ceea ce va urma şi sfârşeşte tot prin referire la fraza de început. În principiu, fiind cea mai generală, ideea primei fraze a fiecărui paragraf ar trebui să exprime înţelesul esenţial al întregului, pentru a-l orienta pe cititor. Într-adevăr, această practică îi permite cititorului să descopere scopul urmărit în fiecare paragraf încă de la începutul lecturii şi să-l reţină la sfârşit. Din acest motiv, cel mai eficient tip de paragraf, îndeosebi în expunere şi argumentare, este acela în care fraza principală este plasată la (sau aproape de) început. Frazele ce urmează susţin, detaliază, explică sau dezvoltă enunţul făcut în fraza principală, iar finalul paragrafului accentuează ideea frazei principale, fie afirmă o importantă consecinţă. Încheierea cu o digresiune sau cu un detaliu neimportant trebuie evitată cu orice preţ.
În afară de unitate şi organizare logică, coerenţa este un alt atribut al paragrafului. Întrucât paragraful formează o parte a unei compoziţii mai vaste, relaţia sa cu paragrafele precedente şi cu cele succesive, sau funcţia sa ca parte a întregului, e nevoie să fie exprimate, pentru a conferi coerenţă textului. Aceasta poate fi făcută prin fraze de tranziţie, precum şi prin cuvinte sau expresii numite conectori (a se vedea § Coerenţa, p. …).
Pe scurt, paragraful dezvoltă o unică idee principală – atunci spunem că este unitar; paragraful prezintă ideile în ordine logică – atunci spunem că este organizat; fiecare frază a paragrafului este legată de frazele învecinate – atunci spunem că este coerent.
(A se observa şi modul de redactare a acestui paragraf tocmai ca o ilustrare a tehnicilor la care am făcut referire).

Ca element distinctiv grafic, în scrierile din ţara noastră, paragrafele încep printr-un alineat, ceea ce generează confuzie între aceste două unităţi diferite de text – paragraf şi alineat. În schimb, în scrierile din ţările anglofone, paragrafele încep de la capătul rândului şi se marchează lăsând un rând despărţitor între ele, eventual şi printr-un subtitlu (sau intertitlu), evidenţiat cu alte caractere decât restul textului (cursive sau aldine). Acest sistem a fost adoptat şi în lucrarea de faţă. Altă modalitate de evidenţiere grafică, frecvent întâlnită, a paragrafelor în cadrul capitolelor şi a subcapitolelor se face prin numerotare, ca de exemplu: 1.; 1.1; 1.1.2; 2.; 2.1; 2.1.2 etc.

(in constructie)

Alineatul
...........................................................................................................................

Fraza
............................................................................................................................. 

Lungimea frazelor.

.............................................................................................................................

Dimensionarea unităţilor de compoziţie. Aşa cum în viaţa de zi cu zi spunem că e bine să păstrăm simţul proporţiilor, la fel şi în scris, încălcarea acestui principiu va avea ca rezultat disonanţe în construcţia textului şi va induce confuzii. Prin urmare, structurarea lucrării presupune şi un text echilibrat, bine proporţionat, care îi conferă disertaţiei nu doar calităţi estetice, ci şi claritate. O analogie pe tema ineficienţei ce rezultă din deformarea proporţiilor o putem ilustra printr-un pasaj redat de Yehudi Menuhin când ne vorbeşte despre dirijorul care îşi începea fiecare repetiţie printr-un adevărat curs asupra compozitorului a cărui lucrare era programată. Explicaţiile sale puteau dura o oră şi chiar mai mult, iar plictiseala muzicienilor creştea treptat. Nu lăsa timp decât să se parcurgă lucrarea în viteză, într-o manieră care nu justifica deloc avalanşa de cuvinte preliminare. [20 – p. 95]

Dimensiunile unei secţiuni dintr-o lucrare oglindesc importanţa pe care autorul o acordă acelei părţi. Tratarea sumară a unor subiecte importante legate de tema abordată, la fel ca şi dilatarea nejustificată a unui detaliu sunt indicii ale disproporţiei şi lipsei de echilibru a unui text. De fapt,

orice idee, orice lucrare pot să fie rezumate […] într-o propoziţie sau, dimpotrivă, să fie expuse în 20 de volume. Important de ştiut este ce dezvoltare reclamă expunerea unei idei pentru a fi clară şi ce importanţă pare să aibă această idee: câte experienţe elucidează, câte probleme permite să fie rezolvate sau măcar să fie puse. [21 – p. 68]

Dacă, bunăoară, introducerea are mai multe pagini decât restul materialului (a se vedea exemplul dat în paragraful Introducerea, p. …), sau dacă autorul omite o latură a subiectului sau tratează un detaliu la dimensiuni exagerate, zicem că lucrarea este disproporţionată (sau debalansată). Exemplificăm din nou: dacă într-o carte de 220 de pagini, concepută ca un ghid pentru redactare, Septimiu Chelcea nu face nicio referire la normele gramaticale şi ortografice, în schimb explică pe 17 pagini semnele de punctuaţie (din care, pe trei pagini unde anume să se pună punct), apreciem că e vorba de o disproporţie. [5 – pp. 135-152]. Tratarea este debalansată şi când, la aceeaşi lucrare, autorul adaugă o anexă de 22 de pagini cu locuţiuni în limba latină (deci pe lângă subiect). [5 – pp.177-199]

Sumar. La prima ciornă:
- să ne concentrăm atenţia doar asupra ideilor pe care le aşternem în pagină, nu asupra modului de exprimare;
- să coborâm nivelul aşteptărilor privind stilul, gramatica, ortografia şi punctuaţia;
- să riscăm să scriem incomplet şi cu greşeli, marcând locul pentru a reveni cu corecţii;
- să luăm în considerare alternative la text;
- să scriem continuu şi repede;
- să construim paragrafe unitare, organizate logic şi coerente;
- să aproximăm cât mai rezonabil dimensiunile fiecărei secţiuni.

Editia I a lucrarii se afla in librarii online, precum si la Libraria Universitatii Babes-Bolyai din Cluj Napoca.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu