sâmbătă, 31 martie 2012

VALORIFICAREA LUCRARII

Valorificarea lucrării


Una din cerinţele de bază ale activităţii ştiinţifice este ca rezultatele cercetării – ceea ce s-a imaginat, inventat, detectat, perfecţionat, măsurat – să fie comunicate colegilor de breaslă, adică să fie făcute publice, să intre în circuitul ştiinţific. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul disciplinelor umaniste, când se aduc argumente şi dovezi în sprijinul unor noi idei. Fără un schimb permanent de idei şi o diseminare a informaţiilor, ştiinţa şi cultura nu se pot dezvolta. De aici rezultă şi statutul de scriitor al cercetătorului şi al omului de ştiinţă şi cultură. În urma publicării, rezultatele şi concluziile studiilor realizate vor stimula în continuare noi descoperiri. Altfel spus, numai prin publicare demersul ştiinţific se poate spune că este finalizat. Dacă acest lucru nu se întâmplă, cercetătorul riscă să-i fie ignorate realizările, oricât de valoroase ar fi ele.

Toate aceste constatări sunt valabile şi în cazul lucrărilor de licenţă. Ce folos că studenţii investesc un volum mare de muncă, dacă lucrările lor zac în depozitele universităţilor, fără a fi cunoscute de cei interesaţi? O soluţie mai puţin costisitoare ar fi publicarea tuturor lucrărilor de diplomă pe Internet. Am amintit că obligativitatea publicării pe Internet a disertaţiilor ar fi de natură să limiteze plagiatul, numeroşi ochi fiind aţintiţi asupra textului postat pe net. Dar avantajele nu s-ar limita aici; disertaţiile ar constitui surse de idei şi modele pentru următoarele generaţii de studenţi. Poate că unele dintre ele ar constitui contra-exemple.

Ulterior momentului absolvirii, studentul ar putea reflecta la posibilitatea publicării unei serii de articole, comunicări ştiinţifice şi chiar a disertaţiei în volum. În acest scop, urmează ca autorul să continue distilarea conţinutul lucrării. În această perspectivă, Joseph S. Levine ne recomandă să înregistrăm susţinerea, inclusiv comentariile membrilor comisiei, folosind un reportofon.
Planşele împreună cu banda pot fi de mare folos într-o eventuală revizuire a cercetării în următorii ani. […] Capitalizează toată investiţia pe care ai făcut-o în cercetare şi culege câteva beneficii în plus – începe să scrii. [17]
O idee asemănătoare regăsim şi la Umberto Eco: „Dacă aţi făcut teza cu plăcere, veţi simţi nevoia să continuaţi. […] Acesta este semnul că teza v-a activat metabolismul intelectual, că a fost o experienţă pozitivă”. [8 – pp. 262-263]

Odată ce ne-am propus publicarea, următorul pas este să găsim modalitatea optimă de prezentare a ideilor din lucrare. Aceasta înseamnă să definim audienţa, respectiv comunitatea de cititori cărora ne adresăm. În funcţie de caracteristicile audienţei, vom decide cât de explicit va fi textul nostru. Este bine să avem în vedere nu doar profesioniştii, ci şi studenţii, care dispun de cunoştinţele de bază, dar nu sunt încă experţi în acel domeniu. Să mai remarcăm că nu toţi cititorii sunt îndeajuns de motivaţi pentru a consuma timp şi efort cu lectura unor texte scrise neprofesional. Aici intră în rol stilul autorului. Să pornim de la premisa că, atunci când scriem, scriem pentru oameni, astfel încât limbajul e bine să fie cât mai atractiv. Spre deosebire de documentele ştiinţifice, unde se întrebuinţează un limbaj standardizat, normele de redactare a cărţilor sunt mai puţin restrictive, permit un limbaj mai uman, pigmentat adesea cu metafore, umor, speculaţie şi chiar divertisment. O atare simbioză între artă şi ştiinţă va fi în mod cert în beneficiul tinerilor care se iniţiază în cercetare. În tot cazul, e bine să facem din lectura lucrării noastre o experienţă nu doar instructivă, ci şi plăcută.

Editia I a lucrarii se afla in librarii online, precum si la Libraria Universitatii Babes-Bolyai din Cluj Napoca.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu